Tradiția care aprinde speranța: cum trăiau sașii din Sibiu Adventul, înainte de Crăciun
Povestea Adventului de odinioară al sașilor a fost reînvigorată prin inițiativa președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Aceasta a scos în evidență semnificația profundă a acestui timp sacru în comunitățile săsești din jurul Sibiului. Sub titlul „Așteptarea care luminează: Adventul de odinioară al sașilor și landlerilor sibieni”, mesajul subliniază tradiția coroniței de Advent, un simbol al speranței și așteptării Nașterii Domnului, ce a fost transmis din generație în generație în satele și orașele transilvănene.
Adventul, așa cum era perceput de sași și sibieni, era mult mai mult decât o simplă numărătoare a zilelor către Crăciun. Aceasta reprezenta o perioadă de liniște interioară, reflecție spirituală și rânduială comunitară. Fiecare lumânare aprinsă din coronița de Advent simboliza apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, aducând lumină în casele și bisericile oamenilor, o lumină asociată cu speranța, împăcarea și renașterea sufletească.
Obiceiurile, aparent simple, dar profound semnificative, care se desfășurau în perioada Adventului, de la șezătorile organizate de femei la gesturile de solidaritate din Vecinătate, creau o atmosferă de așteptare, în care comunitatea se regăsea și își pregătea sufletele pentru Crăciun. La finalul acestei perioade de Advent, coronița era înlocuită de bradul de Crăciun, semn al apropiatei Nașteri a lui Hristos și al renașterii speranței pentru fiecare credincios.
Tradiția coroniței de Advent, cunoscută sub numele de „Adventkrantz”, își are începuturile în anul 1839, în Hamburg, Germania, la un orfelinat condus de pastorul evanghelic Johann Hinrich Wichern. Acesta a creat simbolul cu scopul de a ajuta copiii orfani să înțeleagă mai bine trecerea timpului până la Crăciun, oferindu-le nu doar hrană și adăpost, ci și repere spirituale, care aveau să ajungă și în comunitățile transilvănene locuite de sași și landleri.
Muzeografa Camelia Ștefan, expertă în etnografia săsească, explică: „În anul 1839, pastorul a suspendat o roată mare de car de tavan, așezând 24 de lumânări pe ea—20 roșii pentru zilele lucrătoare și 4 albe pentru duminici. Fiecare seară, câte o lumânare era aprinsă, iar în Ajunul Crăciunului, toate 24 luminau încăperea.” Treptat, coroana a evoluat, transformându-se din roata de car în coronița din ramuri de brad, iar din cele 24 de lumânări, au rămas doar patru, aprinse fiecare duminică a Adventului. Această schimbare a păstrat simbolistica veche, dar a adus și un suflu nou tradiției.
Forma circulară a coroanei de Advent simbolizează eternitatea, ramurile de brad reflectă viața și speranța într-un nou început, iar lumânările amintesc de lumina nașterii lui Iisus și de sacrificiul său. După anul 1950, coroana de Advent a fost adoptată și în Transilvania. Despre cum se celebra Nașterea Domnului în această regiune, Camelia Ștefan a contribuit cu cercetări semnificative, publicând în „Anuarul Muzeului Maramureșan”, împreună cu colega sa Simona Malearov, lucrarea „Crăciunul. O sărbătoare a sașilor și landlerilor din zona Sibiului.”
În cadrul unui proiect documentar, muzeografele Sibiene au realizat interviuri cu sași și landleri din comunități precum Cristian, Turnișor și Apodu de Sus, foști oaspeți ai Azilului „Carl Wolf” din Sibiu între anii 2003 – 2021. Adventul, ne împărtășesc intervievații, își făcea simțită prezența încă din luna noiembrie, după balul dedicat Sfintei Katharina. Pe 25 noiembrie, când se celebra „Kathrein sperrt de Tanz ein”— o festivitate ce marca finalul sezonului de dansuri, începea o perioadă de post care nu impunea restricții alimentare.
Camila Ștefan a subliniat cum aceste zile erau dedicate împăcării între vecini, familii și cum orânduiala între membri comunității se reîntregia prin împărtășanii la biserică. Un alt participant la interviu, Andreas Zahl, a descris șezătorile din Turnișor, care începeau la ora șase după-amiaza. Aceste întâlniri erau un prilej de a lucra, cânta și povesti, fără a fi deranjate de feciorii din sat. La finalul serii, băieții erau invitați să însoțească fetele acasă.
Muzeografele au detaliat și tradiția darurilor de Nikolaustag, când sărbătorile erau marcate prin oferirea de cadouri modeste copiilor—mere, nuci și turtă dulce, toate așezate cu grijă la feroneriile caselor. Elisabeta Rosenauer din Turnișor rememorează cum fetele primeau turtă dulce în formă de păpușă, iar băieții—în formă de cal. Guvernând simplitatea acestor daruri este realitatea economică a anilor 1950-1960, când jucăriile erau puține și trecătoare.
Spre deosebire de trecut, unde Adventul era o sărbătoare spirituală pură, în prezent, această perioadă a căpătat o dimensiune comercială semnificativă. Cu toate că calendarele cu dulciuri și coronițele decorative sunt omniprezente, tot mai mulți oameni par să fi uitat semnificația profundă a acestui moment, dedicat odinioară împăcării și armoniei în cadrul comunității. La Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, tradiția este readusă la viață prin ateliere de confecționat coronițe de Advent, unde poveștile și amintirile sunt transmise mai departe, simbolizând lumina ce a strălucit acum două secole.
Astăzi, aceeași lumină se reflectă în bradul de Crăciun, fiind împodobit cu bucurie de toată comunitatea, deopotrivă copii și adulți, într-un județ cunoscut pentru tradițiile sale și oamenii săi de poveste.
