Experiență autentică de Florii la Rășinari: Drumeție spre Viftania
Programul „Anii Drumeției” invită iubitorii de natură să descopere una dintre cele mai frumoase tradiții din zona Mărginimii Sibiului, cu ocazia Floriilor. Evenimentul, organizat sâmbătă, 4 aprilie, va fi condus de ghidele Adela Dadu și Georgiana Tara, oferind o oportunitate unică de a combina drumeția în natură cu participarea la Viftania, un obicei autentic al comunității din Rășinari, ce se desfășoară în ajunul Floriilor.
„Sâmbăta Floriilor”, denumită și Sâmbăta lui Lazăr, reprezintă un moment deosebit pentru comunitatea din Rășinari, care păstrează cu sfințenie tradiția Viftania. Acest ritual are rădăcini adânci, simbolizând Învierea lui Lazăr și deschiderea drumul către Sărbătoarea Paștilor,” explică ghida Adela Dadu.
Participanții la acest traseu se vor întâlni în Cisnădioara, unde vor putea vizita Târgul de Paște al producătorilor locali, apoi vor porni într-o drumeție prin dealuri spre Rășinari. Traseul nu doar că oferă peisaje spectaculoase, ci și ocazia de a asculta povești despre multiculturalitatea zonei și conviețuirea armonioasă dintre români și sași.
Odată ajunși în Rășinari, participanții vor avea ocazia să exploreze specificul satului și să viziteze Biserica Sfânta Paraschiva, participând astfel la momentul central al zilei – Viftania.
În cadrul acestei tradiții, copiii ies pe străzi într-o paradă impresionantă, purtând costume populare și cântând Viftania, un spectacol vibrant, care reunește întreaga comunitate. De asemenea, vor fi prezenți membri Ansamblului „Călușerii” din Rășinari, care vor îmbogăți evenimentul cu dansul lor caracteristic.
Tradiția include și sfințirea ramurilor de salcie, care sunt apoi duse la biserici și morminte, simbolizând continuitatea și credința, transmise din generație în generație.
Experiența va fi completată de o varietate de preparate tradiționale de post, iar participanții se vor putea bucura de pită cu zacuscă, un deliciu reprezentativ pentru zona Rășinari.
Traseul ales, cu o lungime de aproximativ 10 km și o dificultate redusă, se va desfășura pe parcursul a 6 ore. Cei interesați de detalii și înscriere sunt invitați să acceseze pagina oficială a programului, www.aniidrumetiei.ro.
Inițiativa „Anii Drumeției” este susținută de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, având ca scop îmbunătățirea infrastructurii de drumeție din județ și promovarea ecoturismului.
