Prima trombectomie venoasă din România, realizată la Sibiu: povestea unei paciente de 19 ani care a învins coma
Medicul sibian Monica Mănișor a dezvăluit, în cadrul podcastului „Punct și de la capăt”, realizat de Știrile PRO TV, detalii despre prima trombectomie venoasă efectuată în România. Procedura a avut loc la Sibiu, iar pacienta era o tânără de 19 ani care ajunsese la spital în comă, cu venele creierului blocate pe centimetri întregi.
Intervenția a durat toată noaptea, iar medicul a explicat că a decis să o efectueze pentru că pacienta era foarte tânără. „Am făcut-o fiindcă avea 19 ani și îmi doream să-i mai dăm o șansă, chiar dacă era aproape sigur că nu o să supraviețuiască”, a povestit Monica Mănișor.
După intervenție au urmat săptămâni de tratament intensiv, cu implicarea neurologilor și anesteziștilor, și verificări la fiecare patru ore. După trei săptămâni, tânăra a deschis ochii. „Toată lumea era fericită. Era un miracol. Asta ne ține, asta ne dă putere”, a adăugat medicul.
Astăzi, pacienta și-a revenit aproape complet, iar medicul păstrează legătura cu ea. În ultimul mesaj primit, tânăra i-a scris că își dorește să devină kinetoterapeut „ca să ajute și ea oamenii, cum a fost și ea ajutată”.
Frica din sala de operație și deciziile grele
Monica Mănișor a vorbit deschis și despre frica pe care o resimte în timpul intervențiilor. „Am conștiința permanentă că poate să intervină o complicație în orice moment”, a spus ea. Medicul a mărturisit că nu uită cazurile care nu s-au terminat bine: „Poveștile frumoase le uit, dar pe celelalte nu.”
În opinia sa, cele mai dificile decizii nu sunt cele care privesc propria viață. „Ai decis, suporți. Dar când e să suporte altcineva decizia pe care ai luat-o, asta e greu”, a explicat medicul.
Această responsabilitate a învățat-o încă de la începutul carierei, în Franța, unde și-a făcut rezidențiatul. A povestit despre un incident care a marcat-o: un pacient a ajuns la spital la ora 6 dimineața, iar ea a așteptat până la 7 pentru a nu-și trezi șeful. Acesta i-a reproșat timpul pierdut. „Am crezut că am făcut ceva groaznic”, a spus ea. De atunci, nu a mai amânat niciodată un telefon „ca să nu deranjeze”.
Cariera între Franța și România
Monica Mănișor a ales să plece în Franța după ce a auzit că acolo rezidenții sunt lăsați să opereze singuri. Primii trei ani, petrecuți la Limoges, au fost dificili, fiind singură, fără familie și fără prieteni. „Mergeam tot timpul la spital, că acolo nu mă simțeam singură”, a rememorat ea.
A rămas în Franța timp de 20 de ani, dar a plecat cu gândul că se va întoarce. „Am plecat cu gândul că o să învăț și pe urmă mă întorc”, a spus medicul, care nu regretă decizia. „Eu sunt celula României. Aici e locul meu”, a declarat Monica Mănișor.
La Sibiu, ea a pornit singură specialitatea de neuroradiologie intervențională. „Trebuia eu să iau acum pe umeri ceea ce profesorii mei din Franța au luat 20 de ani”, a explicat ea.
Formare și recunoaștere profesională
Monica Mănișor este originară din Șeica Mare. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca. În Franța s-a format în neurochirurgie și radiologie, apoi în neuroradiologie intervențională. A lucrat la Limoges și la Spitalul Universitar din Strasbourg.
S-a întors la Sibiu în 2023 și coordonează Compartimentul Radiologie și Imagistică Medicală – Neurologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Este unul dintre puținii medici din România care efectuează trombectomii. În octombrie 2024 a primit premiul „Medic în țara mea”, la Gala „Noi pentru ei”, organizată la București de Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA).
