Profesoara Ana Faloba, director adjunct al Școlii Gimnaziale Șeica Mare, a încetat din viață
Profesoara de geografie Ana Faloba, director adjunct al Școlii Gimnaziale Șeica Mare, a murit la vârsta de 65 de ani, după o luptă cu o boală grea. Vestea a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, în numele profesorilor de geografie din județ.
Ana Faloba a predat geografie mai multe generații de elevi și a ocupat funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale Șeica Mare. Colegii o descriu ca pe „un model de dăruire, profesionalism și bunătate”, care a deschis mintea elevilor și le-a insuflat dragostea „pentru învățătură și pentru oameni”.
„Dedicarea sa față de școală și față de întreaga comunitate geografică sibiană va rămâne mereu o amprentă vie în inimile celor care au avut onoarea să o cunoască și să lucreze alături de dumneaei”, se arată în mesajul publicat pe Facebook.
„Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, ale colegilor, care au apreciat-o și iubit-o”, mai scriu profesorii, care transmit condoleanțe familiei.
