Rășinărenii au spus „NU” minei: 97,7% dintre voturi împotriva exploatării miniere
Locuitorii comunei Rășinari au respins categoric orice proiect de exploatare minieră pe teritoriul lor, la referendumul organizat duminică, 8 noiembrie. După numărarea voturilor valabil exprimate în toate cele trei secții de vot, 97,7% dintre cei care s-au prezentat la urne au bifat opțiunea „NU”.
Din totalul de 2.229 de voturi valabil exprimate, 2.194 au fost împotriva oricărei exploatări miniere în comună, în timp ce doar 35 au fost pentru. Numărul buletinelor nule a fost de 15.
Întrebarea la care rășinărenii au fost chemați să răspundă a fost: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”. Prezența la vot a depășit pragul minim de validare de 30%, ajungând la finalul zilei la 50,64% — adică 2.244 de persoane dintre locuitorii cu drept de vot.
Scrutinul s-a desfășurat fără niciun incident, iar miza a fost legată de intenția companiei Mineral Proiect Invest de a deschide o mină de magneziu pe plaiurile de deasupra comunei, în baza unei licențe de exploatare obținute de la autoritățile centrale.
Primarul Bucur Bogdan a mulțumit locuitorilor pentru participare și a subliniat importanța exprimării clare a voinței comunității. „Le mulțumesc oamenilor că au ieșit la vot. A fost foarte important să avem clar exprimată dorința comunității, pe baza căreia să achiziționăm ca atare”, a declarat edilul.
Întrebat cum va reacționa Primăria dacă Mineral Proiect Invest va solicita din nou emiterea unui certificat de urbanism, Bucur Bogdan a fost tranșant: „Noi nu vom putea da un alt răspuns decât cel dat deja. Probabil că, dacă vor dori emiterea unui astfel de certificat, vor merge în instanță”.
Reprezentanții Mineral Proiect Invest au transmis, în cursul serii de duminică, că vor analiza rezultatele referendumului și contextul actual al proiectului înainte de a-și face publică poziția oficială. „MPI va analiza rezultatele referendumului local de la Rășinari și contextul actual al proiectului. Vom reveni în zilele următoare cu un comunicat oficial, după finalizarea acestei analize”, a fost răspunsul companiei.
