Tânăr din Mârșa, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un consătean
Un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea Mârșa a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Avrig, fiind bănuit că, timp de aproape trei săptămâni, l-ar fi constrâns în mod repetat un bărbat de 38 de ani din aceeași localitate să îi dea bani, iar în final l-ar fi agresat fizic.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, între 17 octombrie și 6 noiembrie, tânărul i-ar fi solicitat victimei mai multe sume de bani, prezentate drept împrumuturi pentru o altă persoană. Pe data de 6 noiembrie, cei doi s-ar fi întâlnit în fața unei firme, iar acolo tânărul l-ar fi lovit pe bărbatul de 38 de ani, pe fondul conflictului generat de șantaj.
Tânărul este cercetat pentru șantaj în formă continuată și pentru lovire sau alte violențe. Polițiștii au dispus reținerea acestuia pe 10 noiembrie, după administrarea probelor. Cercetările continuă la Poliția Orașului Avrig, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig.
În comunicatul transmis, reprezentanții IPJ Sibiu au precizat că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
