Redistribuirea elevilor din clasa pregătitoare la Școala „Regina Maria” din Sibiu
Aproximativ 100 de copii de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu ar putea fi redistribuiți în alte clase la doar câteva zile după începerea anului școlar. Conducerea unității a anunțat că procedura de repartizare a elevilor în clasele pregătitoare trebuie reluată, la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, pentru respectarea prevederilor legale.
Părinții au fost informați pe 10 septembrie că repartizarea va fi refăcută, iar ședința este programată pentru 11 septembrie, la ora 16:00, în incinta școlii. Anunțul a venit după primele zile de curs, când copiii își cunoscuseră deja învățătoarea și colegii și începuseră acomodarea cu noul mediu școlar.
În informarea transmisă părinților este invocat Ordinul Ministerului Educației nr. 3945/2024, iar școala precizează că măsura a fost solicitată de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Informarea nu precizează însă care este problema concretă identificată la repartizarea inițială.
„Cine răspunde pentru stresul emoțional al copiilor?”
Un tată al unei fetițe din clasa pregătitoare spune că vestea i-a luat prin surprindere pe părinți. „Fetița mea și toți cei peste 100 de copii au avut prima zi de școală, cu entuziasmul și emoțiile aferente, și-au cunoscut învățătoarea, de o săptămână se obișnuiesc cu clasa, noi părinții am cumpărat caietele și rechizitele recomandate”, a declarat acesta.
Un alt părinte consideră că autoritățile ar trebui să explice cum a fost posibil ca problema să apară după începerea anului școlar. „Ne întrebăm cum a fost posibil ca o eventuală nelegalitate în constituirea claselor să fie descoperită abia după startul anului școlar? Cine răspunde pentru stresul emoțional pus pe umerii unor copii de 6-7 ani, obligați să schimbe clasa, învățătoarea și prietenii la o săptămână de la începutul școlii?”, a transmis acesta.
Părinții intenționează să participe în număr cât mai mare la ședința de redistribuire. A fost luată în calcul și o petiție, însă există temerea că aceasta nu va produce o schimbare.
Un episod similar și la clasa a V-a
Situația claselor pregătitoare vine după un episod similar, reclamat săptămâna trecută de părinții unor elevi de clasa a V-a. Și atunci conducerea școlii a anunțat inițial redistribuirea claselor, dar părinții au contestat o posibilă modificare și au cerut menținerea repartizării stabilite în Consiliul de Administrație din 1 septembrie. În cele din urmă, după o ședință tensionată, consiliul de administrație a respins toate cererile de modificare, iar repartizarea din 1 septembrie a rămas neschimbată.
Directoarea Alexandra Savu a declarat că repartizarea fusese decisă atunci, iar ulterior au fost corectate doar erori materiale, legate inclusiv de elevi pentru care existau cereri aprobate de transfer către alte școli.
Inspectoratul Școlar: „Nu s-a respectat legea”
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu au declarat că nu s-a aplicat OMEC nr. 3945/2024, aspect menționat ca punct preliminar. „S-a efectuat o inspecție tematică în urma reclamațiilor formulate de un grup de părinți, privind suspiciunea de nerespectare a prevederilor OMEC. Miercuri dimineață a fost transmisă sesizarea, iar în aceeași zi a fost efectuată inspecția, stabilindu-se termen până astăzi pentru soluționarea situației prin aplicarea corectă a cadrului legal”, au transmis reprezentanții ISJ Sibiu.
Directoarea Alexandra Savu a transmis un punct de vedere scris, potrivit căruia, în urma verificărilor, s-a constatat că nu s-au respectat în totalitate prevederile OME nr. 3945/2024. Pentru restabilirea legalității și asigurarea unui tratament egal pentru toți elevii, s-a dispus reluarea integrală a distribuirii celor 102 elevi înscriși la clasa pregătitoare și numirea cadrelor didactice care preiau formațiunile de studiu. Repartizarea cadrelor didactice se va realiza ulterior ședinței de distribuire a elevilor, în ședința Consiliului de Administrație din 11 septembrie.
