Pieton de 73 de ani, lovit de o mașină la Mediaș. Bărbatul traversa neregulamentar
Un bărbat în vârstă de 73 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a fost lovit de un autoturism joi, pe strada Hermann Oberth din Mediaș, potrivit informațiilor transmise de polițiștii rutieri. În urma impactului, victima a suferit un traumatism cranian.
Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul ar fi traversat drumul prin loc nepermis, fără să se asigure, moment în care a fost acroșat de o mașină condusă de un tânăr de 24 de ani, din localitatea Moșna.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale victimei și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Mediaș. Bărbatul era conștient în momentul transportului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul, au precizat reprezentanții Poliției Sibiu.
