Virajul la stânga de pe Calea Cisnădiei spre strada Arieșului, interzis. Șoferii trebuie să întoarcă prin sensul giratoriu
Șoferii care vin dinspre Cartierul Arhitecților pe Calea Cisnădiei nu mai pot vira la stânga pe strada Arieșului. Conform noii reglementări, aceștia trebuie să intre mai întâi în sensul giratoriu și să întoarcă. Măsura a fost luată la câteva zile după ce Primăria Sibiu a desființat trecerea de pietoni din aceeași intersecție, tot cu scopul de a fluidiza traficul.
Trecerea de pietoni a fost desființată săptămâna trecută. Decizia a fost luată de Comisia de Sistematizare a Circulației, la cererea Biroului Rutier al IPJ Sibiu, pe baza unei analize făcute pe teren și a numeroaselor sesizări venite de la șoferi. Primăria a explicat atunci că pe Calea Cisnădiei se circulă pe trei benzi și că simpla trecere a unui pieton presupune blocarea circulației pe toate cele trei benzi, atât în sensul giratoriu, cât și la ieșirile de pe strada Arieșului, Aleea Șteaza și strada Plugarilor. Pietonii sunt îndrumați spre trecerea cu semafor de la intersecția cu Aleea Streiu sau spre trecerile din sensul giratoriu, către strada Siretului.
Părerile sibienilor sunt împărțite
La fața locului, reacțiile trecătorilor și ale șoferilor sunt împărțite. Un taximetrist se întreabă retoric: „Cum e mai rapid dacă eu trebuie să parcurg o distanță mai lungă și petrec mai mult timp? Dacă vrei să fluidizezi giratoriul, de ce mă bagi în giratoriu?”.
Deși a fost desființată, trecerea de pietoni este folosită în continuare, iar oamenii ignoră plăcuța care îi anunță că nu mai există. Un pieton este nemulțumit: „De aici până aici fac zece metri. Acum trebuie să fac 200 de metri, să ocolesc. Nu tot aceleași mașini stau să trec eu? Eu nu înțeleg.”
Alți localnici sunt de acord cu schimbările. Ei spun că, pe câteva sute de metri, mașinile opreau de prea multe ori: în giratoriu, la trecerea de pietoni, în spatele celor care așteptau să vireze la stânga și apoi la semafor. Așa că era normal ca unele opriri să dispară.
Apel la implicarea Consiliului Județean
Un alt sibian a observat că primăria a lărgit drumul, a reconfigurat zona și a refăcut marcajele, dar ambuteiajele continuă. În opinia lui, o problemă care afectează un cartier întreg, cu cozi de kilometri, nu poate fi rezolvată doar de municipiu: „Este necesară o colaborare cu Consiliul Județean, trebuie să se implice și el și să ia măsuri pe drumul de la ieșirea din Sibiu spre Arhitecților. Practic vorbim despre același drum”, spune el.
