Fost infirmier de la Psihiatria Sibiu, condamnat definitiv la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente
Ilie Ciobănescu, fost infirmier la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, a fost condamnat definitiv la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente internate în anul 2022. Decizia a fost pronunțată marți, 10 noiembrie, de Curtea de Apel Alba Iulia, care a respins ca nefondat apelul declarat de bărbat împotriva sentinței de primă instanță.
Dosarul ajunsese la Curtea de Apel Alba Iulia în februarie 2025. Judecătorii au menținut astfel sentința prin care Judecătoria Sibiu îl condamnase pe Ciobănescu în 30 decembrie 2024. Decizia instanței de apel este definitivă.
Mandat de executare și încarcerare la Aiud
În aceeași zi, Judecătoria Sibiu a emis pe numele bărbatului mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat marți, în jurul orei 14.30, în municipiul Sibiu, iar acesta a fost încarcerat la Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei. Bărbatul are 61 de ani.
Patru pedepse, contopite
Faptele au avut loc în iulie, august și septembrie 2022, iar în unele cazuri victimele au fost violate de mai multe ori, potrivit sentinței din prima instanță. Judecătorii au stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele patru victime, de 10, 9, 8 și 9 ani de închisoare, pe care le-au contopit.
„Contopește pedepsele de 10 ani închisoare, 9 ani închisoare, 8 ani închisoare și 9 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din celelalte pedepse stabilite, respectiv 8 ani și 8 luni închisoare”, se arată în sentință.
Pe fond, Ciobănescu a fost obligat să plătească fiecărei victime câte 10.000 de euro daune morale. Timp de trei ani după executarea pedepsei, nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de niciuna dintre ele.
Agresiuni, furturi și violențe, semnalate încă din 2021
În 2021, o serie de articole au relatat despre mai multe cazuri de agresiuni, furturi, violențe și relații sexuale cu pacienți la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. La momentul respectiv au fost consultate peste 70 de documente interne, printre care rapoarte, sesizări, referate, plângeri și scrisori către Ministerul Sănătății, privind activitatea Secției II a spitalului.
Documentele au ieșit la iveală pe fondul unui conflict între medicul șef al secției și asistentul șef, care împărțise personalul în două tabere. Acuzațiile, făcute sub semnătură, priveau furturi din produsele de îngrijire și din alimente, agresiuni, limbaj vulgar, consum de alcool în timpul serviciului și violențe împotriva pacienților. Una dintre ele era că un asistent ar fi întreținut relații sexuale cu o pacientă, în salonul acesteia.
Conducerea spitalului a susținut atunci că era vorba de o situație izolată, la nivelul secției. Consiliul Județean Sibiu, căruia îi este subordonat spitalul, a răspuns că nu are atribuții în stabilirea răspunderii disciplinare a angajaților din instituțiile subordonate. O săptămână mai târziu, CJ Sibiu a scos la concurs postul de manager, câștigat în iunie 2021 de Florin Neag.
