Incendiu la Tocile: o anexă gospodărească a ars în totalitate, iar flăcările au afectat streașina casei vecine
O anexă gospodărească de aproximativ 50 de metri pătrați a fost mistuită de flăcări vineri seara, în localitatea Tocile. Focul s-a propagat și la locuința aflată în imediata apropiere, unde a distrus o parte din streașină. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, în urma incendiului nu au existat victime.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD. Alături de pompierii militari au intervenit și voluntarii din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Sadu și Cisnădie.
ISU Sibiu a precizat că, la momentul sosirii echipajelor, focul cuprinsese deja întreaga construcție. „Incendiul se manifesta generalizat la o anexă de aproximativ 50 mp care a ars în totalitate”, au transmis salvatorii.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit produs la un cablu electric defect din anexă.
