Ministrul interimar al Apărării, despre noul bloc chirurgical de la Spitalul Militar Sibiu: „Un spital modern nu este un privilegiu”
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, după inaugurarea noului bloc chirurgical al Spitalului Militar din Sibiu, că investiția nu trebuie să fie „capătul drumului”, ci „dovada că se poate”. Oficialul a participat vineri, 25 septembrie, la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”.
„Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux. Nu sunt un favor pe care statul îl face medicilor sau pacienților și nici ceva pentru care ar trebui să ne felicităm excesiv. Sunt o obligație firească a statului față de oameni”, a scris Radu Miruță pe Facebook.
Ministrul a evocat o discuție avută la Spitalul Militar din Craiova, modernizat recent, unde un pacient i-a spus că „parcă și boala o duci altfel atunci când ești tratat în condiții bune”. „Cred că în această frază este cuprins aproape tot ce trebuie să înțelegem despre investițiile în sănătate. Contează priceperea medicului, contează tratamentul, dar contează enorm și demnitatea cu care este tratat omul atunci când îi este greu”, a adăugat el.
Potrivit ministrului, noul pavilion are peste 10.000 de metri pătrați și echipamente medicale în valoare de peste 25 de milioane de lei. Valoarea totală a investiției este de 158,47 milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor provenind din PNRR, alături de contribuții ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Sănătății.
Radu Miruță le-a mulțumit miniștrilor Dragoș Pîslaru și Attila Cseke pentru accelerarea proiectelor, precum și Direcției Medicale, echipei spitalului conduse de comandantul col. dr. Doru Moga și echipei din Secretariatul General al MApN, coordonată de Codrin Munteanu.
Ministrul a subliniat că două dintre cele șapte spitale realizate de România prin PNRR aparțin Armatei, dar a avertizat că rezultatul nu trebuie să devină un motiv de autosuficiență. „România ar fi putut construi și moderniza mai multe spitale prin PNRR și este păcat că nu s-a reușit. Tocmai de aceea, ceea ce vedem astăzi la Sibiu nu trebuie să fie capătul drumului. Trebuie să fie dovada că se poate și motivul pentru care căutăm finanțări și soluții pentru a continua”, a transmis el.
Oficialul a legat investiția și de rolul Armatei. „Pentru mine, investițiile în apărare nu înseamnă doar avioane, radare, drone sau tehnică militară. Înseamnă oameni. Înseamnă militarii pe care avem obligația să îi protejăm, dar și capacitatea Armatei de a fi alături de populația civilă atunci când este nevoie”, a scris ministrul.
„Un sistem medical militar puternic este parte din capacitatea de apărare a României. Avem nevoie de spitale moderne, de medici și asistenți bine pregătiți și respectați și de capacitatea de a interveni rapid, inclusiv în situații de criză”, a continuat el.
O parte din mesaj i-a fost adresată personalului medical. „Poți construi cel mai modern spital și poți cumpăra cea mai performantă aparatură. Fără medici, asistenți, infirmieri și întregul personal care intră zi de zi pe aceste uși pentru a avea grijă de oameni, ele rămân doar beton și tehnologie”, a scris Radu Miruță, mulțumindu-le pentru „nopțile nedormite”, profesionalism și răbdarea cu care îi tratează pe pacienții speriați sau aflați în suferință.
„Un spital modern nu este un privilegiu. Un medic care are instrumentele necesare pentru a salva o viață nu cere prea mult. Iar un pacient tratat în condiții decente nu primește un favor. Primește respectul pe care statul este dator să i-l dea”, și-a încheiat ministrul mesajul.
La inaugurare, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a arătat că investiția de la Sibiu a fost la un moment dat în pericol să piardă finanțarea din PNRR. „Când am venit în iunie anul trecut la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene am constatat că, în urma întârzierilor care existau, Comisia Europeană sugera României să păstreze doar trei spitale, doar trei din toate cele peste 30”, a declarat Pîslaru. Potrivit acestuia, finanțarea a fost menținută în urma unor „negocieri grele” cu Comisia Europeană.
Noul bloc chirurgical a fost construit în curtea Cazărmii 1044 și are subsol, parter și trei etaje. În clădire funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, un bloc operator cu șase săli de operație, secția de Anestezie și Terapie Intensivă cu 15 paturi și un compartiment de transfuzii. Tot aici se află un sector de imagistică, dotat cu CT, ecograf, angiograf și RMN.
Lucrările au început în noiembrie 2023 și ar fi trebuit să se încheie în august 2025. Termenul a fost amânat până în iunie 2026, iar finalizarea a fost anunțată în august 2026 de ministrul interimar al Sănătății, Attila Cseke. După recepție a urmat dotarea cu echipamente medicale, cumpărate tot prin PNRR.
