Orientare și supraviețuire pe timp de noapte, la Mountain Challenge Competition de la Sibiu
Cadeții care participă la prima ediție a Mountain Challenge Competition au avut probe și pe timp de noapte. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, organizatoarea competiției, a publicat joi, 22 octombrie, imagini de la proba de orientare militară și supraviețuire desfășurată după lăsarea întunericului.
În competiție sunt înscrise 12 echipe de cadeți din Bulgaria, Canada, Cehia, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Spania și Statele Unite ale Americii, studenți ai academiilor militare din țările lor.
Probele se desfășoară în zona montană din județul Sibiu, între 19 și 23 octombrie, și le testează participanților rezistența fizică și psihică, capacitatea de adaptare și felul în care iau decizii sub presiune.
