Spectacol de crizanteme la Târnava, oferit de Alin Lovasz
Grădina de crizanteme de la Târnava, situată pe strada Lalelelor, creează în această perioadă un spectacol vizual deosebit. Alin Lovasz, creatorul grădinii, estimează că florile vor putea fi admirate până la finalul lunii noiembrie, în funcție de condițiile meteo.
Sera se află în localitatea Târnava, la aproximativ 5 kilometri de Mediaș, iar vizitatorii sunt așteptați zilnic, între orele 10:00 și 19:00.
„Avem o gamă variată de crizanteme, în diferite culori și combinații, toate fiind crescute și îngrijite de noi încă din luna aprilie. Vizitatorii pot admira florile, pot face fotografii în spațiul special amenajat și, bineînțeles, pot cumpăra direct de la producător”, a declarat Alin Lovasz.
Prețuri pentru toate preferințele
Prețurile crizantemelor pornesc de la 5 lei și ajung până la 30 de lei, în funcție de mărime. Cele mai mari ghivece, cu combinații de trei culori, sunt disponibile la prețul de 30 de lei.
„Ne bucurăm că tot mai mulți oameni aleg să ne viziteze și să susțină producătorii locali. Pentru noi, fiecare vizită și fiecare floare cumpărată reprezintă o apreciere a muncii depuse pe parcursul întregului sezon”, a mai transmis Alin Lovasz.
Sera îi aparține lui Alin Lovasz, sibianul care a creat și Grădina Lalelelor de la Târnava, unde în fiecare primăvară vizitatorii vin să admire și să fotografieze lalelele înflorite.
