Tânăr din Hoghilag, reținut după ce a fost prins la volan fără permis și a refuzat testarea pentru alcool
Un tânăr de 25 de ani din Hoghilag a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Dumbrăveni, fiind cercetat penal pentru conducere fără permis și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, tânărul a fost oprit pentru control miercuri, în jurul orei 3:00, în timp ce conducea un autoturism în Dumbrăveni, din direcția Pieței Timotei Cipariu către Bulevardul Mihai Eminescu.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru cele două infracțiuni, iar polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
