Incendiu la Apoldu de Sus: trei vehicule dezafectate au fost distruse, o casă apropiată a fost salvată
Pompierii Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit de urgență în localitatea Apoldu de Sus pentru stingerea unui incendiu. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două autoturisme și la o autoutilitară (dubă) dezafectate, precum și la vegetația uscată din împrejurimi.
Pompierii au intervenit prompt și au limitat extinderea flăcărilor, astfel încât o casă aflată în imediata apropiere a fost salvată.
În urma incendiului, cele trei vehicule au fost distruse în totalitate, la fel ca vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară.
