A murit Florian Lungu, „Moșu” jazzului românesc
Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului românesc, a murit la vârsta de 83 de ani. Cunoscut în lumea muzicală drept „Moșu”, acesta a fost muzicolog, pianist, compozitor, profesor și realizator de emisiuni de radio și televiziune, promovând jazzul timp de peste șase decenii.
Florian Lungu a fost o prezență apropiată a Sibiu Jazz Festival, unde a făcut parte din juriul concursului în mai multe ediții. Organizatorii festivalului și-au luat rămas-bun de la el printr-un mesaj publicat pe Facebook, în care l-au descris drept „prieten apropiat al Sibiu Jazz Festival și membru al juriului în mai multe ediții ale Sibiu Jazz Competition”, amintind totodată de pasiunea lui pentru muzică și de „umorul inconfundabil”.
Născut la București, în 1943, într-o familie de muzicieni, Florian Lungu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” și a lucrat la Radio România din 1967. A realizat mii de emisiuni radio și de televiziune despre muzica ușoară și jazz și a fost unul dintre cei care au îngrijit fonoteca de jazz a Radiodifuziunii Române. În 2003 a primit Premiul de excelență pentru întreaga activitate audiovizuală al CNA și Ordinul „Meritul Cultural”.
„Mi-am petrecut în studiourile radio mai mult de jumătate din viață”, spunea el într-un interviu. Muzicianul Mike Godoroja, care a colaborat cu el în mai multe emisiuni, a scris pe Facebook: „O mare parte din noi, cei care iubim jazz-ul, se duce la ceruri odată cu Tiberian, Nicolas Simion și, acum, Moșu!”.
